ELIBERAREA FIINȚEI INTERIOARE

Cele șapte etape ale misterului inițierii creștine își găsesc încununarea în învierea glorioasă. Sufletul a învins definitiv rezistența naturală a elevului său, omul pământesc, pe drumul simbolic de la Betleem la Golgota.

Microcosmosul este eliberat de roata nașterii și a morții, deoarece a luat ființă un corp nemuritor de înviere. Microcosmosul este din nou „vindecat‟, iar acum dispune de un instrument care poate contribui la executarea planului divin de creație.

Ceea ce moare în procesul numit răstignire este influența personalității pământești asupra omului interior. Ceea ce este eliberat din închisoarea sa, venind cu adevărat la viață, este omul interior. Omul pământesc „răstignit‟ face ceea ce este necesar în lumea materială, cu deplină conștiință și devotament față de semenii săi, dar nu mai mult decât atât. El cunoaște lumea și nu se mai lasă prins de ea. Conștiința sa este echilibrată, deschisă, onestă și luminoasă, iar el este în permanență conștient de Celălalt-Unul viu din el.

La coborârea de pe cruce, se stabilește definitiv separarea dintre cele grosiere și cele fine. Această separare între corpul fizic și corpul de înviere a fost deja pregătită în Grădina Ghetsimani. Iar în dimineața învierii, în prima zi a săptămânii, Maria Magdalena și alte două femei descoperă că piatra este rostogolită de pe mormânt.

Mormântul se află în „grădina lui Iosif din Arimateea‟. Iosif din Arimateea este un simbol al omului care a construit templul spiritual în ființa sa interioară și a meșteșugit potirul care poate colecta sângele lui Christos. Curtea lui este microcosmosul, care pe calea gnostică este eliberat din închisoarea sa în lumea materială.

Evanghelia celor Doisprezece Apostoli ne spune:

După ce s-a sfârșit Sabatul, în zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt purtând miresmele pe care le pregătise și erau și alții cu ea.

Pe când mergeau, ziceau între ele: „Cine va rostogoli piatra de la ușa mormântului?‟. Căci era mare. Când au ajuns la locul acela și au privit, au văzut că piatra era rostogolită.

Și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; și îngerul Domnului s-a coborât din cer, a rostogolit piatra de la ușă și a șezut pe ea. Fața lui era ca un fulger și hainele lui albe ca zăpada; și de frica lui, paznicii s-au cutremurat și au devenit ca morți.

Îngerul a luat cuvântul și a zis femeilor: „Nu vă temeți, căci știu că voi căutați pe Iisus cel răstignit. El nu este aici, căci a înviat, după cum a spus.

Veniți să vedeți locul unde zăcea Domnul. Mergeți repede și spuneți ucenicilor Săi că a înviat din morți; și iată că merge înaintea voastră în Galileea. Acolo Îl veți vedea; iată, v-am spus‟.

Au intrat și nu au găsit corpul lui Iisus. Atunci Maria a alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus și le-a spus: „L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L-au pus‟.

Ei au alergat și au venit la mormânt și, uitându-se înăuntru, au văzut așezate acolo pânzele de in, iar șervetul care fusese în jurul capului Lui nu era așezat împreună cu pânzele de in, ci împăturit într-un loc de sine stătător.

Evanghelia celor Doisprezece Apostoli 84: 1-7

În noaptea de Crăciun, steaua cu cinci colțuri, pentagrama, radiază deasupra grotei nașterii ca promisiune a venirii omului eliberat și invincibil. Copilul din ea zace înfășurat în scutece. În dimineața învierii, această promisiune s-a adeverit: hainele de leagăn sunt încă acolo, dar corpul de înviere al omului nou este eliberat din mormântul ființei sale naturale. Mormântul este gol.

Dar taina lui Christos continuă: corpul de înviere va rămâne atașat cât mai mult timp posibil de corpul fizic al discipolului. În cinci puncte: un punct pe cap, două pe palme și două pe picioare. Aceste stigmate formează împreună pentagrama radiantă.

La fel cum nașterea lui Iisus nu este un eveniment istoric unic, învierea nu este un eveniment unic, care ar fi putut avea loc vreodată într-o anumită viață… sau o dată într-o perioadă de timp a umanității. Aceste evenimente au loc într-o persoană atunci când aceasta este coaptă pentru ele. Învierea, intrarea în Țara Făgăduinței după exodul din Egipt, are loc de mii de ani. Învierea înseamnă literalmente trecerea pragului, Paștele, adevărata sărbătoare a Paștelui.

Și pentru că totul este legat de toate celelalte prin fire invizibile, învierea nu este destinată doar unei singure persoane, ci întregii umanități și Pământului. Fiecare ființă umană care reușește să construiască în sine un nou corp sufletesc și, prin urmare, este un Iosif din Arimateea în slujba sufletului, contribuie în mod direct și concret la învierea lumii și a umanității. Astfel, „serviciul pentru umanitate‟ capătă o nouă dimensiune, dimensiunea invizibilă a împărăției interioare.

Cu toate acestea, învierea nu poate fi adusă mai aproape prin studierea trecutului. Învierea are loc în prezent și nu în trecut. Iar atunci când încercăm să investigăm trecutul, atunci ne confruntăm cu „imaginile noastre cioplite‟. Acestea sunt imaginile persistente pe care le-am moștenit din cultura creștină externalizată sau din tradițiile noastre familiale.

Învierea este mereu în curs de desfășurare și s-ar putea să recunoașteți ceva din ea atunci când citiți sau auziți despre ea, ca și cum o parte din ea ar fi deja prezentă în voi. Această prezență este denumită „cunoașterea de primă mână‟. Este Gnoza.

Învierea este o etapă în dezvoltarea umanității. Ea ne înconjoară ca o nouă atmosferă, o nouă realitate benefică. În fiecare zi respirăm învierea. Ea este acolo de o perioadă infinit de lungă și este acolo pentru că aparține umanității. Învierea este complet una cu omul. Este ziua lui de mâine și de azi. Dacă vrem o descriere a învierii, aceasta este „plină de așteptări, plină de glorie, puritate, claritate, fiind umană‟.

Umanitatea este capabilă să se ridice până la aceasta. Astăzi puteți gusta și trăi învierea. Ea nu este predată în școli sau prin cursuri. Ea aparține dimineții, zorilor, eterului viu care se învârte în jurul vostru, eterul pe care îl respirați pentru a trăi. Pentru fiecare ființă umană, învierea este dreptul de a exista și face parte din dreptul nostru din naștere. Biblia ne explică faptul că „întreaga creație așteaptă cu nerăbdare apariția fiilor lui Dumnezeu‟; la fel și învierea.

Dacă recunoașteți acest fior de viață, de promisiune, care vă pătrunde parcă în existența dumneavoastră, astfel încât fiecare celulă vibrează în lumina sa proprie… ei bine, încă nu s-a întâmplat nimic. Cu excepția acestui lucru: ați experimentat temeiul esențial care stă la baza existenței voastre. Este ca un prim tiraj, ca o primă degustare a gnozei reale, vii. Și această primă degustare promite mai mult.

Nimeni nu vă poate opri, dacă vreți să gustați viața adevărată. Nimeni nu vă poate împiedica să deschideți porțile miracolului. Nimeni nu vă poate împiedica să rostogoliți piatra în spatele căreia este îngropat omul măreției. De îndată ce forța sufletului interior vrea să se elibereze din mormântul de piatră, natura nu mai poate să o țină în frâu.

Învierea este rațiunea de a exista a omului. Ea este esența ființei umane. Ea îi face viața radiantă, dându-i forță și curaj interior. Cu toate acestea, fiecare

persoană trebuie să o caute ea însăși, trebuie să o dorească ea însăși. Atmosfera de înnoire a existat dintotdeauna și este dreptul tău din naștere ca ființă umană. Uneori o guști, și atunci este ca o dimineață de primăvară în perioada Paștelui, proaspătă, revigorantă, tremurând de viață reprimată. Este o promisiune; o cunoașteți ca o experiență interioară, ca o cunoaștere interioară, ca Gnoză.