PREDĂ-TE MAESTRULUI TĂU INTERIOR
Este practic imposibil să parcurgi de unul singur călătoria spirituală gnostică. Dezvoltarea ființei interioare necesită o hrană specifică pe care elevul care se află pe calea dezvoltării sufletului nu și-o poate asigura de unul singur. Pentru dezvoltarea sa spirituală, el este dependent de o resursă care se află în afara sa și care este mai puternică decât el însuși. Aceasta este o lege naturală care se aplică în toate domeniile vieții și este semnul distinctiv al fraternității; căci dacă există doar egalitate, atunci dezvoltarea și progresul sunt excluse.
Oamenii sunt indivizi autonomi, dar la un nivel mai profund sunt cu toții conectați unii cu alții. Umanitatea este în unitate și interacționează cu regnul mineral, regnul vegetal, regnul animal și cu regnurile „de deasupraʺ noastră, de care nu suntem conștienți.
O formă de viață mai înaltă influențează formele de viață pe care le îmbrățișează și le cuprinde, inclusiv pe cele care nu au niciun contact conștient. O forță care este mai puternică și care vine din exterior provoacă întotdeauna o schimbare în ceva mai puțin puternic și aflat sub influența sa. Prin urmare, oamenii poartă responsabilitatea pentru plantele, animalele și oamenii din jurul lor. Părinții sunt responsabili pentru copiii lor. În mod similar, există un tărâm al sufletelor vii care au grijă de dezvoltarea sufletească a oamenilor de pe Pământ.
Dezvoltarea interioară nu poate și nu ar trebui să fie niciodată impusă. Dar odată ce scânteia spiritului din inima omului este trezită și acea persoană, pe baza unei dorințe profunde, decide să permită omului interior să se dezvolte, atunci forțele transformatoare și ajutătoare îi pot fi oferite din câmpul sufletesc. Forța din exterior este atunci forța din interior.
În antichitate, în multe țări existau școli de mistere. Fondatorii unor astfel de școli erau lideri spirituali care urmau ei înșiși calea misterelor, iar ei atrăgeau elevi care erau pregătiți, pe baza unei suferințe interioare, pentru același drum. Liderii se dezvoltau continuu pe ei înșiși și școlile lor, determinând astfel trezirea și creșterea ființei interioare a elevilor lor. Fără dezvoltarea continuă a propriei lor forțe, o astfel de școală s-ar fi cristalizat și s-ar fi dezintegrat în curând, lăsându-i pe elevi fără ajutor.
Forțele eliberate în cadrul unei școli de mistere de bună credință sunt energii spirituale de natură eterică și astrală. Ele sunt denumite pâinea și vinul. Primii creștini au trăit și au lucrat în grupuri ca o școală a misterelor. Cu toate acestea, există diferențe fundamentale față de școlile de mistere dinaintea creștinismului, care au fost întotdeauna secrete și accesibile doar celor care erau suficient de maturi pentru a fi pregătiți pentru aceasta pe baza unei suferințe interioare.
Particularitatea creștinismului este că Iisus a făcut Misterele publice, deci accesibile pentru fiecare persoană de pe Pământ, fără intervenția preoților, maeștrilor sau a unui guru. Prin sintetizarea și reînnoirea valorilor eliberatoare din trecut, Iisus cel istoric a fondat o școală cosmică de mistere cu totul nouă.
Energia pe care o numim “Christos” a fost răspândită din inima lumii, din miezul spiritual al Pământului încă de la Misterul de pe Golgota. Acest Câmp al lui Christos se răspândește în jurul întregului Pământ ca o atmosferă luminoasă în care omul interior poate respira și trăi.
Toate forțele necesare pentru a merge pe calea transformării și a adevăratei geneze umane au fost la dispoziția umanității încă de la începutul acestei ere. Și toți cei care sunt pregătiți pentru aceasta, oriunde ar trăi, sunt admiși cu dragoste în școala cosmică a misterelor. De aceea, Iisus spune în capitolul 75 din Evanghelia celor Doisprezece Apostoli:
Mă numiți Christosul lui Dumnezeu și spuneți bine, căci Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Mergeți pe Cale și îl veți găsi pe Dumnezeu. Căutați Adevărul și Adevărul vă va face liberi. Trăiți în Viață și nu veți vedea moartea.
Evanghelia celor Doisprezece Apostoli 75: 11-12
Puterea lui Christos, câmpul de forță al lui Christos, este ca o punte între două lumi. Este calea prin care fiecare ființă umană de pe Pământ poate deveni o legătură vie între lumea muritoare și perisabilă în care trăim și natura divină nepieritoare, Dumnezeu. Prin intermediul inimii lumii și al scânteii spirituale din inima omului, veșnicia se leagă de timp și crucea este plantată pe pământ.
Adevărul este cunoașterea interioară vie, gnoza, care rezultă din scânteia spiritului trezit și din școala cosmică a misterului. Gnoza nu constă în dogme sau teorii filozofice și nu este dată omului pe tavă, în articole, cărți sau module online. Adevărul esențial trebuie să fie recunoscut și acceptat de mintea umană pe baza dorinței interioare și a unei căutări intense.
Esența unei vieți pure se află în noi. Misterele lui Christos fac posibilă dezvoltarea acestui nucleu într-un câmp interior de viață superioară, o viață pe care o putem identifica cel mult cu cuvinte precum lumină, iubire, armonie, libertate și eternă devenire.
Dezvoltarea acestui câmp de viață interioară este descrisă în Evanghelii și în alte scrieri gnostice drept “viața lui Iisus”. Tot ceea ce crește, inclusiv ființa interioară nepieritoare, crește conform legilor naturale. În misterul de inițiere creștină sunt recunoscute șapte etape, dintre care niciuna nu poate fi trecută cu vederea:
- Nașterea și misiunea lui Ioan Botezătorul
- Nașterea lui Iisus în peștera sau grajdul din Betleem (care înseamnă „casa pâiniiʺ)
- Pelerinajul lui Iisus pe pământ
- Selectarea celor doisprezece ucenici
- Pregătirea și celebrarea Sfintei Cine
- Răstignirea pe Muntele Golgota (care înseamnă „locul craniuluiʺ)
- Învierea
Ioan Botezătorul îl simbolizează pe omul care a pătruns ariditatea existenței pământești și se concentrează asupra vieții interioare. Prin urmare, Iisus poate să se nască și să crească. Pelerinajul lui Iisus, drumul pe care îl parcurge forța luminii în noi înșine, este pregătirea intensă pentru o muncă în serviciul lumii și al umanității și se încheie cu botezul în Iordan și ispita din deșert.
În creștinismul interior, figurile din Evanghelii sunt văzute în principal ca aspecte ale noastre. Ucenicii Petru, Ioan și Iacov reprezintă voința, simțirea și gândirea omului Ioan. Iuda simbolizează posesivitatea noastră naturală, ambiția și pofta de putere care vizează un regat pe Pământ. Iisus amintește în mod constant:
Împărăția Mea nu este din lumea aceasta.
Evanghelia celor Doisprezece Apostoli 75:17
Învățăturile lui Iisus destinate omului interior sunt “hrană pentru suflet” și “hrană miraculoasă”. În cadrul școlii de mistere a lui Iisus, discipolii se schimbă în spirit, suflet și trup. Puterile vieții interioare acționează în mod purificator, ca o putere transformatoare care schimbă totul.
Apoi se apropie momentul sărbătoririi Paștelui cu o masă rituală, sărbătoarea azimelor. Cina cea de Taină nu este un eveniment anual, ci un proces interior intens format din șapte etape. Petru (voința, dinamismul personalității) și Ioan (simțirea, iubirea devotată scopului unic) sunt trimiși să pregătească acea „pâine curatăʺ. Iar începutul „ultimei cineʺ simbolizează momentul în care lumina pranică aurie primordială, ca pâine și vin al vieții în întregime pure, poate coborî pentru prima dată în omul fizic pentru a servi procesului de transformare.
Iisus dorește să ia masa de Paște cu discipolii săi pentru ultima oară în seara dinaintea sfârșitului vieții sale pământești pentru “a institui comemorarea sacrificiului său pentru slujirea și mântuirea tuturor”. Ucenicii sunt simboluri ale unor mistere: douăsprezece elemente călăuzitoare în ființa umană muritoare, fără de care nu este posibilă nici viața interioară, nici cea exterioară.
Pâinea și vinul sunt forțe interioare care se răspândesc în întregul sistem al ființei umane prin intermediul discipolilor. Pâinea este energia vitală nepământeană cu care va fi construit noul corp eteric, noua carne a lui Iisus interior. Iar vinul, sângele lui Iisus, este noua forță astrală care se „sacrificăʺ dăruindu-se sângelui elevului. Echipat în acest fel, el sau ea poate apoi să-și continue drumul „în Christosʺ pentru a sluji lumea și umanitatea. În această predare răsună cuvintele:
În înțelepciune, iubire și echitate, împărăția Ta să vină la toți. Facă-se voia Ta cea sfântă întotdeauna, precum în Ceruri, așa și pe Pământ. Dă-ne zi de zi să ne împărtășim din Pâinea Ta cea sfântă și din rodul Viței Tale celei vii.
Evanghelia celor Doisprezece Apostoli 76:20
Apoi Iisus spală picioarele ucenicilor Săi. Maestrul interior Iisus curăță aspectele cruciale ale personalității, simbolizate de discipoli, cu ajutorul cărora poate fi urmată calea eliberatoare la un nivel superior. Spălarea picioarelor altora era practic o muncă de sclavi și reprezintă legătura tuturor celor care fac parte dintr-o școală a misterelor: calea interioară nu poate fi urmată decât în slujire, în care cel superior îi servește pe cei inferiori.
În mod simbolic, faptul de a permite ca picioarele să fie spălate arată că cineva este gata să „treacă pragulʺ pentru a sărbători Paștele interior al învierii. O astfel de persoană știe că maestrul interior este mai puternic decât ea și, prin urmare, se predă voluntar și cu încredere conducerii sale.
Mai devreme sau mai târziu, fiecare discipol este confruntat cu acest test al disponibilității. Cei care își pot lăsa în urmă propria voință pământească și pot urma noul maestru interior vor trece pragul cu „picioarele curate‟. Ei vor recunoaște, din adâncul inimii lor și cu mare clarviziune:
Precum în natural, așa și în spiritual. Învățătura mea și viața mea vor fi pentru voi hrană și băutură, Pâinea vieții și Vinul mântuirii.
Așa cum grâul și strugurii se transmută în carne și sânge, tot așa și mințile voastre naturale trebuie să se transforme în spirituale. Căutați transmutarea celor firești în cele spirituale.
Evanghelia celor Doisprezece Apostoli 32: 7-8