PURIFICAREA TEMPLULUI INTERIOR

Distrugeți acest templu și în trei zile îl voi ridica.

Calea gnostică este drumul care duce la învierea omului interior și care conduce la eliberarea de roata nașterii și a morții. Dacă dorința de a parcurge această cale se trezește într-o persoană, atunci această nevoie este un semn că scânteia divină s-a aprins, că principiul christic din inimă s-a trezit.

La început, această dorință este încă fragilă și instabilă. Dacă flacăra interioară din inima microcosmosului este lipsită de atenție, ea se va stinge în curând din cauza numeroaselor impulsuri care ne vin din viața de zi cu zi, impulsuri care ne atrag atenția și ne distrag atenția de la scânteia divină nou aprinsă în noi. Calea gnostică eliberatoare nu poate fi parcursă decât pe baza unei scântei-spirit trezite. Din acest motiv, sufletul elevului este sfătuit „să intre în centru și să se înalțe în Spiritʺ.

Tradițiile spirituale, cum ar fi școlile de mistere, au rolul de a permite ființei umane să mențină vie dorința de plenitudine și de a-i oferi hrana spirituală necesară pentru trezirea și reînnoirea spirituală. Printr-o concentrare continuă asupra scopului înalt, întărită prin întâlniri, tradițiile spirituale constituie un punct de concentrare a energiilor Spiritului. Aceste forțe curg din acel punct focal într-un câmp de forță în care membrii tradiției spirituale pot respira și, astfel, oferă ființei interioare posibilitatea de a se dezvolta.

Templele joacă un rol esențial în multe școli spirituale. Dacă lucrurile sunt corecte, un templu este mai mult decât o clădire în care se țin adunări religioase. Un templu adevărat este un punct focal de forță spirituală, un rezervor invizibil de energii spirituale care sunt alimentate în mod constant și care vor crește în forță prin intermediul focalizării susținute.

O clădire a unui templu poate funcționa ca un templu adevărat, deci ca un focar spiritual, doar dacă este menținută curată din toate punctele de vedere. Murdăria fizică, zgomotul, gândurile degradante sau rănitoare și orientările pământești perturbă câmpul extrem de sensibil al templului și îl slăbesc, sau chiar pot duce la retragerea completă a forței spirituale.

În această lumină se înțelege ce vrea să spună Iisus când îi mustră pe negustorii de vite și pe schimbătorii de bani pe care îi găsește în templul din Ierusalim. Mult mai puțin de înțeles este modul în care Iisus, care este considerat întruchiparea iubirii universale, se înfurie aici. În capitolul 71 al Evangheliei celor Doisprezece Apostoli, citim:

Când s-a apropiat Paștele iudeilor, Iisus a pornit din nou din Betania la Ierusalim. A găsit șezând în templu pe cei care vindeau boi, oi și porumbei și pe schimbătorii de bani.

După ce a făcut un bici din șapte funii, i-a alungat pe toți din templu și a dat drumul la oi, la boi și la porumbei, a vărsat banii schimbătorilor și a răsturnat mesele.

Și le-a zis: „Luați aceste lucruri; nu faceți din Casa Tatălui Meu o casă de negoț. Nu este oare scris: Casa Mea este o Casă de rugăciune pentru toate neamurile? Dar voi ați făcut din ea o peșteră de hoți și ați umplut-o cu tot felul de lucruri rușinoase”.

El nu a permis nimănui să ducă un vas cu sânge prin templu și nici animalelor să fie sacrificate acolo. Ucenicii și-au amintit că era scris: „Zelul pentru casa voastră m-a mâncat”.

Evanghelia celor Doisprezece Apostoli 71: 1-4

Comportamentul pe care Iisus îl arată aici este în contradicție cu tot ce s-a scris despre el, încât aproape că ai crede că această narațiune nu este autentică. Și totuși, apare în toate cele patru evanghelii din Biblie. În trecut, interpretarea literală a narațiunii despre purificarea templului a fost adesea folosită pentru a scuza un comportament violent și agresiv.

Dar atunci când aplicăm cheia interioară, atunci se arată o imagine foarte diferită. Strict vorbind, narațiunea despre curățarea templului nu este o relatare istorică. Privită din punct de vedere pur spiritual, narațiunea despre curățarea templului ne informează despre calea interioară prin intermediul imaginilor. Cheia corectă se găsește în narațiunea însăși. În capitolul 71 din Evanghelia celor Doisprezece Apostoli, citim mai departe:

Atunci iudeii au luat cuvântul și i-au zis: „Ce semn ne arăți, de vreme ce faci aceste lucruri?”. Iisus le-a răspuns: „Iarăși vă spun: Distrugeți templul acesta și în trei zile îl voi ridica”.

Atunci iudeii au spus: „Templul acesta a fost construit în patruzeci și șase de ani și Tu îl vei ridica în trei zile?”. Dar El vorbea despre templul Trupului Său.

De aceea, după ce a înviat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că El le spusese aceasta și au crezut în Scriptura și în cuvântul pe care-l spusese Iisus.

Evanghelia celor Doisprezece Apostoli 71: 5-7

Cuvântul „templu” este folosit aici într-un mod cu totul special. El nu se referă doar la o clădire pentru ceremonii religioase, ci și la templul trupului, prin care se înțelege atât corpul fizic, cât și întreaga personalitate umană. O personalitate este un individ care este capabil să gândească, să simtă și să acționeze în această lume prin intermediul unui corp fizic.

Adam, omul divin originar, incorporal, era un templu al Spiritului. Prin ceea ce se numește „căderea”, forțele spirituale s-au retras, iar templul uman a Adam, omul divin originar, incorporal, era un templu al Spiritului. Prin ceea ce se numește „căderea”, forțele spirituale s-au retras, iar templul uman a

Acest proces continuă până când apare o personalitate care a atins starea de plenitudine a experienței și este suficient de puternică pentru a readuce templul microcosmic profanat la adevărata sa funcție. Această restaurare trebuie să se bazeze pe scânteia-spirit trezită, deoarece scânteia sufletului este punctul focal spiritual pentru Spirit; microcosmosul este câmpul de forță radiant.

Prin urmare, acest proces de regenerare nu poate avea loc decât atunci când scânteia-spirit este aprinsă, iar personalitatea este dispusă să devină un templu al Spiritului, pentru a se spiritualiza până la corpul fizic inclusiv. Acest proces se numește transfigurare: construcția templului interior, în care se stabilește corpul de înviere.

O persoană care își urmează chemarea interioară va fi, prin urmare, curățată de tot ceea ce împiedică influxul de forță spirituală. Pas cu pas, forțele îndreptate asupra vieții pământești sunt rupte pentru a face loc unei noi forțe spirituale.

O podea nu se poate șterge însă singură și, prin urmare, toate aceste curățări sunt efectuate de lumina spirituală care poate coborî din ce în ce mai mult în templul persoanei în cauză. Dacă principiul christic din interior s- a trezit și Christosul interior a atins o anumită forță, atunci cele șapte raze sunt active în interiorul unei persoane. Aceste raze ale Spiritului septuplu, simbolizate prin biciul cu șapte frânghii, vor rupe în om acele lucruri care nu se raportează armonios la viața divină.

Forțele de lumină din ce în ce mai puternice provoacă o adevărată agitație în viața unei persoane care caută împlinirea gnostică. Valorile care înainte erau considerate de nezdruncinat devin lipsite de valoare. Lăcomia, simbolizată de negustori și de schimbătorii de bani, este alungată din templul interior.

Comportamentul ciobănesc de turmă care a urmat fără să se gândească calea majorității face acum loc autonomiei personale. Numai pe această bază o persoană poate da direcția corectă propriei vieți, folosindu-se de busola sa interioară. Oile simbolizează, de asemenea, forțele din interiorul omului care susțin ele însele calea spirituală, dar care, din ignoranță, sunt încă desfășurate în planul vieții pământești.

Forța boului este aceea de a continua în ritm susținut pe această cale, odată ce a fost aleasă, dar chiar și boul este încă în mâinile negustorilor acestui pământ, care reprezintă posesivitatea noastră. Lumina spirituală eliberează această forță și o direcționează spre viața superioară, astfel încât să se poată progresa puternic pe noua cale.

Fiecare persoană cunoaște dorința de iubire romantică, iubirea lui Venus. Această dorință este simbolizată de porumbei. Dar inima umană este capabilă de o iubire mult mai înaltă. Inima este un templu în sine, reședința iubirii universale care include totul și pe toată lumea. Atunci când porumbeii sunt eliberați din mâinile negustorilor, ei își înalță inimile la iubirea universală, care cuprinde totul. Această iubire universală este o octavă superioară a iubirii lui Venus și este simbolizată de Uranus.

Fiecare discipol care perseverează pe calea gnostică experimentează haosul într-o anumită perioadă a vieții sale, când i se pare că aproape tot ceea ce întreprinde se destramă în mâinile sale. Din fericire, această situație este temporară, iar el învață să recunoască faptul că desființarea obstacolelor este necesară pentru a construi noul templu interior. Omida trebuie să moară înainte de a deveni fluture. Adevăratul discipol permite ca acest lucru să se întâmple în liniște și încredere.

Iisus a anunțat că va construi un nou templu în trei zile; Evangheliile ne spun că a înviat din morți după trei zile. Și aici se aplică cheia interioară, deoarece cele trei zile menționate indică faptul că este vorba despre un triplu proces. Această trinitate este reflectată și într-o deviză bine cunoscută a rozacrucienilor din secolul al XVII-lea, care sună astfel:

Suntem născuți din Dumnezeu,
în Iisus murim,
prin Spiritul Sfânt renaștem.