PASAJUL
Pe parcursul următoarelor opt zile vom întreprinde o explorare a proceselor interioare legate de semnificația ezoterică a Paștelui. Narațiunile pe care ne vom baza provin din Evanghelia celor Doisprezece Apostoli de Gideon Jasper Ouseley. În timpul somnului, „conștiința noastră nocturnăʺ se poate ridica în domeniul sufletului, tărâmul invizibil al ideilor primordiale din care provin scrierile sacre ale umanității.

De aceea, vă recomandăm ca noaptea, înainte de a dormi, să citiți textul indicat din Evanghelia celor Doisprezece Apostoli și să vă deschideți conștiința pentru valoarea sa interioară. Orele de somn devin astfel o bună pregătire pentru reflecția pe care o puteți citi sau asculta dimineața. Pe baza
narațiunilor, reflecțiile luminează esența căii gnostice pentru care omenirea este acum pregătită.

Creștinismul interior al „Împărăției Sufletului‟ este anunțat și descris, printre alții, de Rudolf Steiner, Max Heindel, Jan van Rijckenborgh și Catharose de Petri. Aceștia au parcurs această cale interioară și au propagat în scrierile lor realitatea elevată a acesteia. Reflecțiile din acest modul online sunt inspirate
în principal din scrierile lor.

Misterul Paștelui indică un eveniment spiritual care poate avea loc în interiorul ființei umane: învierea omului interior. Drumul spre Înviere, numit și „Caleaʺ, este un proces de transformare. Narațiunile și reflecțiile din acest modul online pot contribui la aprofundarea înțelegerii Căii.

Subiectul „omului interiorʺ ne confruntă imediat cu dualitatea noastră; o stare a ființei care poate fi trăită destul de intens. Pentru că, pe de o parte, suntem persoana exterioară, cu propriul caracter, cu plăcerile și obiceiurile noastre, dar, pe de altă parte, suntem și Celălalt din noi, ființa interioară care tânjește după o viață mai înaltă și mai pură.

Sărbătoarea Paștelui este strâns legată de Pesach, sărbătoarea evreiască a Paștelui, care comemorează exodul din sclavia din Egipt, prin deșert, spre țara promisă. Paștele creștin este comemorarea învierii lui Iisus Christos după răstignirea sa și este celebrat în prima duminică după prima lună plină de primăvară. Conceptul originar de “Paște” înseamnă „a trece pragulʺ.

O ființă umană care se pregătește să treacă pragul pentru a-și sărbători Paștele interior devine din ce în ce mai conștientă de faptul că participă la două lumi complet diferite: lumea spațio-temporală și lumea sufletului.

Într-un sens simbolic și universal, atât Paștele evreiesc, cât și cel creștin se referă la procese de reînnoire, transformare și eliberare interioară. Căci atât sosirea în țara promisă, cât și realizarea învierii indică un destin mai înalt pe care omul interior îl poate atinge: acela de a redobândi din nou o parte din
viața sa originară pură.

Trăirea prin aceste procese este menționată ca o „călătorieʺ, ca o plecare sau un exod din robia existenței materiale, prin care în omul muritor se dezvoltă ceva nemuritor: omul interior. Cel mai important simbol al Paștelui, oul, este, printre altele, un simbol universal pentru renaștere.

Sărbătoarea pascală interioară a fost comparată de-a lungul secolelor cu metamorfoza de la omidă la fluture. Omida se retrage la un moment dat și se transformă într-un cocon, în ceva care seamănă cu un ou. Aparent nu se întâmplă nimic. Dar, în realitate, tot materialul din care este alcătuită omida
se transformă într-o ființă cu totul nouă.

Omida nu se schimbă, ci se dizolvă complet și se reconstruiește din nou întro creatură cu totul nouă în interiorul coconului. Iar din cocon se naște un fluture colorat care nu mai este legat de pământ, ci se poate înălța într-un domeniu de viață complet nou: aerul.

Potrivit creștinismului interior, cunoscut și sub numele de creștinism esoteric sau creștinism gnostic, fiecare ființă umană este chemată să realizeze viața superioară în sine și prin intermediul său, prin transformare și transfigurare.

Căci, deși corpul nostru fizic uman este un organism foarte special și specializat, cu capacități spirituale latente, în prezent el este pe deplin adaptat la viața din lumea materială. Cu toate acestea, el are capacități mult mai mari. El a fost chemat la existență cu un scop specific, și anume: să fie un sol fertil în care corpul învierii să poată germina și crește.

Corpul învierii este vehiculul imaterial prin care Celălalt din noi se poate exprima în domeniul propriu, „împărăția imaterială a sufletuluiʺ. În lumea noastră materială, sufletul nu poate să respire și este acolo ca fiind „aproape mort”. Dar vocea sufletului răsună în noi ca o dorință de unitate, libertate și
iubire.

Simbolismul universal al oului exprimă cunoașterea universală a „transformării în viață nemuritoare”, a trecerii pragului. Sărbătoarea anuală a Paștelui este astfel o formă exterioară a unui proces spiritual universal care nu este legat de o persoană sau de un timp, ci poate avea loc în fiecare ființă umană.

Modul în care acest proces este descris în creștinism, în diferite texte din cele patru Evanghelii ale Noului Testament, se aplică în mod specific perioadei în care trăim în prezent. Pentru majoritatea oamenilor, povestea vieții lui Iisus este o poveste istorică sau mitică, iar pentru alții nu mai are chiar nicio valoare.

Dar modelul de bază al Evangheliilor provine din tărâmul sufletului și, cu cheile potrivite, se dezvăluie prin descrieri extrem de precise ale procesului de construire a corpului învierii.

Povestea lui Iisus este povestea vieții pământești care începe cu nașterea în Betleem și se încheie cu moartea pe Golgota. După un proces triplu, simbolizat prin trei zile, urmează învierea într-un corp nou, luminos.

Spiritul solar care s-a întrupat pe Pământ pe la începutul erei noastre în omul muritor Iisus a avut sarcina, ca primă entitate, de a realiza întregul proces de construire a corpului învierii într-un corp muritor. Numai în acest fel a putut fi deschisă pentru umanitate o cale de eliberare complet nouă, și
anume posibilitatea ca orice om muritor să își construiască un corp sufletesc, în legătură directă cu puterea lui Christos, fără a depinde de preoți sau maeștri.

Ființa umană care intră pe calea gnostică creștină este, prin urmare, într-un sens spiritual, un urmaș al lui Iisus, cineva care întreprinde în sine călătoria de la Betleem la Golgota.

Dorința profundă de a avea o viață umană adevărată și recunoașterea propriei dualități sunt condițiile pentru a căuta o „viață nouă”. Numai pe această bază de dorință profundă se poate ajunge la disponibilitatea de a parcurge Calea.

Pregătirea pentru a merge pe Cale este intensă și are loc în viața noastră de zi cu zi, chiar dacă nu suntem conștienți de acest lucru. Calea spirituală începe, de fapt, cu o răsturnare care este simbolizată de botezul în apă: conexiunea inițială, aleasă în mod conștient, cu puterea eliberatoare. Căci numai prin alegerea conștientă pentru viața interioară se poate intra pe această cale. Prin botezul în apă, Iisus, omul interior, devine conectat cu o putere spirituală înaltă, puterea lui Christos. Din acel moment, el este Iisus
Christos.

Imediat după botezul prin apă, fiecare elev este pus în fața tendințelor obstructive ale omului muritor: posesivitatea, pofta de putere și ambiția. Această luptă, care este o etapă inevitabilă pe cale, este reflectată în povestea ispitelor din deșert.

După victoria asupra acestor forțe, procesul continuă. Iisus, noua forță interioară, călătorește, își alege ucenicii și, pe vârful unui munte, pronunță așa-numita Predică de pe Munte, în care transmite conștiinței umane indicații pentru o viață spirituală mai înaltă. Iisus învață, spune parabole și vindecă bolnavii. În cele din urmă, călătorește la Ierusalim, unde inițial este primit cu urale.

Urmează apoi curățarea templului, Cina cea de Taină, arestarea din Grădina Ghetsimani, procesul, răstignirea, înmormântarea și, în cele din urmă, învierea. Un aspect cu totul special este trădarea lui Iuda Iscarioteanul, trădare care trebuia să aibă loc pentru ca scopul călătoriei, învierea, să fie
posibil.

Săptămâna de la Duminica Floriilor până la Paști este cunoscută în tradiția creștină sub numele de Săptămâna tăcerii, Săptămâna Sfântă și Săptămâna Mare. Următoarele opt zile ne oferă ocazia de a pătrunde în semnificația ezoterică a acestor narațiuni, care sunt revelații ale misterului inițierii
creștine. Iisus a vorbit despre acest proces în parabole mulțimilor, dar în mod deschis discipolilor săi. În Evanghelia celor Doisprezece Apostoli citim despre acest lucru:

Ucenicii au venit și L-au întrebat: „De ce vorbești mulțimii în parabole?”. El a răspuns: „Nu, nu: Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteți misterele Împărăției Cerurilor, dar lor nu le este dat. De aceea le vorbesc în parabole, pentru că ei, văzând, nu văd, și auzind, nu aud și nici nu înțeleg. Dar fericiți sunt ochii voștri, pentru că văd, și urechile voastre, pentru că aud, și inimile voastre, pentru că înțelegʺ.

Evanghelia celor Doisprezece Apostoli 40: 1, 3, 5

Vă dorim o săptămână bună!