Din punct de vedere spiritual, botezul prin apă este admiterea în câmpul de forță superioară al unei tradiții spirituale vii.
Ca urmare a acestei intrări, scânteia spirituală din inimă poate fi reaprinsă și apoi se poate iniția un proces de reînnoire.
Coborârea Spiritului Sfânt
În tradiția creștină, Crăciunul este o perioadă care începe cu Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, și se încheie cu punctul culminant, pe 6 ianuarie. Pe 6 ianuarie se comemorează vizita celor trei regi, sau magi, veniți din Orient la Iosif și Maria, pentru a se închina lui Iisus nou-născut cu daruri de aur, smirnă și tămâie. Povestea despre venerarea de către preoții magi este o invitație de a ne pune capul, inima și mâinile în slujba Sufletului Nou, a Celuilalt din noi, Iisus nou-născut în noi înșine.
Pe 6 ianuarie este comemorat și un alt eveniment, care a avut loc, potrivit tradiției, exact la treizeci de ani după vizita de venerare a preoților magi: botezul lui Iisus înfăptuit de către Ioan Botezătorul în râul Iordan. Prin acest legământ, puterea cosmică a lui Christos s-a legat de omul fizic Iisus. În capitolul 64 din Evanghelia Vărsătorului citim despre acest lucru:
Ioan l-a condus pe Iisus în râu, la vad, și l-a botezat în numele sacru al celui care l-a trimis să îl manifeste pe Christos oamenilor. Și când au ieșit din râu, Spiritul Sfânt, sub forma unui porumbel, a coborât și s-a așezat pe capul lui Iisus. Un glas din ceruri a spus: Acesta este fiul mult iubit al lui Dumnezeu, Christosul, iubirea lui Dumnezeu manifestată.
Din acest motiv, ziua de 6 ianuarie este numită și “sărbătoarea Epifaniei”, deoarece Epifania înseamnă “arătare de sus”. În cultura noastră, aproape toată lumea cunoaște fondul sărbătorii Crăciunului ca fiind comemorarea nașterii fizice a omului Iisus, dar numai puțini cunosc fondul Epifaniei: comemorarea ‘nașterii’ transcendentale a lui Christos în omul Iisus.
Povestea Crăciunului despre nașterea lui Iisus este descrisă doar în două din cele patru Evanghelii ale Noului Testament. Cu toate acestea, toți cei patru evangheliști biblici acordă atenție botezului în Iordan, prin care omul Iisus din Nazaret a devenit “Iisus Christosul”. Nașterea transcendentală a lui Christos este, așadar, cel puțin la fel de importantă ca nașterea fizică a omului Iisus.
Scriitorul Evangheliei lui Ioan – o persoană diferită de Ioan Botezătorul – a acordat o mare importanță faptului că puterea lui Christos s-a legat de o persoană care a trăit într-un corp fizic pe Pământ. În prologul Evangheliei lui Ioan, care este considerată pe scară largă ca fiind cea mai gnostică Evanghelie din Biblie, el a scris: Cuvântul – o denumire a Logosului sau a lui Christos – s-a întrupat pe Pământ:
Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi, plin de har și de adevăr, și am văzut slava Lui, slavă ca a Fiului unic de la Tatăl. Ioan a dat mărturie despre El și a strigat: Acesta este Acela despre care am spus: “Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că El a fost înaintea mea!”. Din plinătatea lui am primit cu toții, har peste har. Căci Legea a fost dată prin Moise; harul și adevărul au venit prin Iisus Christos.
(Evanghelia după Ioan 1, 14-17)
În ultimele cincisprezece reflecții constatăm că putem vedea evenimentele din Evanghelii ca pe niște procese care au loc în noi înșine, atunci când urmăm calea gnostică. Nașterea interioară a lui Iisus este doar începutul unui drum spiritual în care ne concentrăm asupra îndeplinirii sarcinii noastre interioare: restabilirea legăturii vii cu tărâmul divin din care provenim.
În seria „Crăciunul spiritual”, am explicat patru nașteri diferite, succesive, ce apar în Evanghelia Vărsătorului, nașterea Mariei, a lui Ioan, a lui Iisus și a lui Christos. Aceste patru figuri reprezintă aspecte din noi înșine care se pot dezvolta unul alături de celălalt pentru un timp considerabil. Prin urmare, nu este adevărat că Maria dispare atunci când apare Ioan. Și nici Ioan nu dispare imediat ce apare Iisus. Cum putem privi aceste patru nașteri?
Nașterea Mariei se referă la preluarea sarcinii interioare.
Nașterea lui Ioan se referă la pregătirea pentru sarcina interioară.
Nașterea lui Iisus se referă la executarea progresivă a sarcinii interioare.
Nașterea transcendentală a lui Christos se referă la încununarea îndeplinirii sarcinii interioare.
Care este semnificația reală a botezului? Este scufundarea în vederea realizării purificării! Ioan a spus:
În apă curăț, simbol al curățării sufletului; dar când va veni cel ce va veni, iată, el va curăța prin Spiritul Sfânt și va purifica prin foc.
Desigur, scufundarea în apă poate fi înțeleasă în sens propriu. Dar, din punct de vedere spiritual, botezul prin apă este admiterea în câmpul de forță superior al unei tradiții spirituale vii. Ca urmare a acestei intrări, scânteia divină din inimă poate fi reaprinsă și apoi se poate iniția un proces de reînnoire.
Botezul prin foc înseamnă primirea forței cosmice a lui Christos în sistemul uman și faptul că aceasta a devenit eficientă. Puteți înțelege că este necesară o purificare a personalității, pentru ca aceasta să fie pregătită și acordată; altfel, forțele spirituale înalte nu ar putea fi primite. Botezul prin foc aprinde forțele ascunse în cap.
După botezul în Iordan, Iisus, care din acel moment era Christosul, s-a retras mai întâi, timp de patruzeci de zile, în deșert. Apoi și-a început misiunea exterioară în lume pe baza sarcinii interioare pe care o îndeplinise.
Marele mister al lui Christos este un mister care nu poate fi înțeles pur și simplu cu capacitatea noastră obișnuită de gândire. Cu toate acestea, cu siguranță ne putem face o idee despre el, de exemplu, folosind următoarele extrase din prefața Evangheliei Vărsătorului:
Înainte de creație a fost Christosul, împreună cu Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Mama în Akasha. Christos este fiul, unicul fiu născut de Dumnezeu Atotputernic, Dumnezeul Forței și Dumnezeul omniscient, Dumnezeul gândirii; și Christos este Dumnezeu, Dumnezeul Iubirii.
Fiul este numit Christos, deoarece Fiul, Iubirea, Iubirea universală, a fost pus deoparte, rânduit să fie creatorul, Domnul, păstrătorul și răscumpărătorul tuturor lucrurilor, a tot ceea ce este sau va fi în veci.
Prin Christos sunt păstrate și dacă ele cad, Christos este cel care le ridică;
Or, Christos, Iubirea universală, străbate toate spațiile infinitului și, astfel, iubirea nu are sfârșit.
Desăvârșirea este ultima formă de viață. O sămânță este perfectă în viața ei embrionară, dar este destinată să se dezvolte, să crească.
În solul fiecărui plan au fost aruncate aceste semințe, care erau Gândurile lui Dumnezeu – semințe de protoplast, de pământ, de plantă, de animal, de om, de înger și de heruvim, iar cei care au semănat semințele, prin Christos, au ordonat ca ele să crească și să se întoarcă în cele din urmă, prin efortul unor ani nenumărați, în marele grânar al gândirii, și fiecare să fie o perfecțiune a speciei sale.
Și în binecuvântarea nemărginită a Iubirii, omul a fost făcut Domn al protoplastului, al pământului, al plantei, al animalului; iar Christos a proclamat: Omul va avea stăpânire deplină asupra a tot ceea ce este pe aceste planuri ale vieții; și așa a fost.
Iar cel care i-a dat stăpânirea omului a declarat că acesta trebuie să domnească prin Iubire.
Dar oamenii au devenit cruzi, astfel și-au pierdut puterea de a domni, iar protoplastul, pământul, planta și animalul au devenit dușmănoși cu omul;
Dar omul își pierduse conștiința dreptului; nu mai putea înțelege nemărginirea Iubirii; nu mai vedea decât sinele și lucrurile din sine; Astfel, pentru a putea fi aproape de om în toate modurile vieții, pentru ca omul să poată înțelege spiritul puternic al Iubirii, Christosul pământului s-a manifestat ochilor și urechilor oamenilor, făcându-și reședința într-o
persoană pură, bine pregătită prin multe vieți pentru a fi un loc de ședere potrivit pentru Iubire.
Astfel, Christos a manifestat puterea iubirii de a salva; dar oamenii au uitat atât de repede, încât Christos trebuie să se manifeste din nou, și apoi din nou.
– – – – – –
Nașterea despre care vorbim nu este o naștere din carne, a cărnii. Dacă un om nu se naște din Apă și din Spiritul Sfânt, nu poate intra în împărăția Celui Sfânt. Ceea ce se naște din carne este copil al omului; ceea ce se naște din Spiritul Sfânt este Copil al lui Dumnezeu.
Cu aceste cuvinte încheiem această călătorie online denumită „Crăciunul spiritual”. Sperăm că textele din Evanghelia Vărsătorului și reflecțiile zilnice, inspirate de ele, v-au îmbogățit interior și v-au oferit noi perspective asupra vieții dumneavoastre.
Vă mulțumim pentru participare, atenție și implicare și vă dorim mult succes în călătoria dumneavoastră prin viață.