Capitolul 75 din Evanghelia Vărsătorului: Iisus îi dezvăluie lui Nicodim semnificația renașterii din Apă și din Spirit. 

Nicodim era un conducător al iudeilor și era serios, învățat și evlavios. El a văzut semnul învățătorului pe chipul lui Iisus în timp ce vorbea, dar nu era destul de curajos pentru a-și mărturisi public credința în El; așa că, în timpul nopții, s-a dus să stea de vorbă cu Iisus în casa lui Iuda. 

Când l-a văzut venind, Iisus a spus: Binecuvântați sunt cei curați cu inima; De două ori binecuvântați sunt cei neînfricați, curați cu inima; De trei ori binecuvântați sunt cei neînfricați, curați cu inima, care îndrăznesc să-și mărturisească credința în fața celor mai înalte instanțe. 

Iar Nicodim a zis: Bucură-te, învățătorule, bucură-te! Știu că ești un învățător venit de la Dumnezeu, căci omul singur n-ar putea niciodată să învețe așa cum ai învățat tu; n-ar putea niciodată să facă lucrările pe care le-ai făcut tu. Iar Iisus a zis: Dacă nu se naște cineva din nou, nu-l poate vedea pe rege; nu poate înțelege cuvintele pe care le spun. 

Iar Nicodim a zis: Cum poate un om să se nască din nou? Poate să se întoarcă în pântecele mamei sale și să vină din nou la viață? 

Și Iisus a zis: Nașterea despre care vorbesc nu este o naștere din carne. Dacă un om nu se naște din Apă și din Spirit, nu poate intra în împărăția Tatălui. Ceea ce se naște din carne este copil al omului; ceea ce se naște din Suflul Sfânt este copil al lui Dumnezeu. Vânturile suflă unde vor; oamenii le aud glasul și pot să observe rezultatele, dar nu știu de unde vin și nici unde se duc; așa este oricine care se naște din Suflul Sfânt. 

Conducătorul a spus: Nu înțeleg; te rog să-mi spui clar ce vrei să spui. Iar Iisus a spus: Împărăția Tatălui este în suflet; oamenii nu o pot vedea cu ochii lor carnali; cu toată puterea rațiunii lor, ei nu o înțeleg. Este o viață adânc ascunsă în Dumnezeu; recunoașterea ei este lucrarea conștiinței interioare. Împărățiile lumii sunt împărății ale vederii; împărăția Sfântului este cea a credinței; regele ei este iubirea. 

Oamenii nu pot vedea iubirea lui Dumnezeu nemanifestată, și astfel Tatăl-Dumnezeu a îmbrăcat această iubire cu trup – trup de fiu al omului. Și 

pentru ca lumea să vadă și să cunoască această iubire manifestată, fiul omului trebuie să fie înălțat. Așa cum Moise, în pustie, a ridicat șarpele pentru vindecarea cărnii, fiul omului trebuie să fie ridicat. Pentru ca toți oamenii mușcați de șarpele din țărână, șarpele acestei vieți trupești, să poată trăi. Cine crede în el va avea viață veșnică. 

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a trimis pe singurul Său Fiu, ca să fie înviat, pentru ca oamenii să vadă iubirea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu l-a trimis pe fiul Său ca să judece lumea; l-a trimis ca să salveze lumea; ca să aducă oamenii la lumină. Dar oamenii nu iubesc lumina, pentru că lumina le descoperă răutatea; oamenii iubesc întunericul. Oricine iubește adevărul, vine la lumină; nu se teme să i se arate faptele sale. 

Lumina venise și Nicodim și-a văzut de drum; el știa ce înseamnă nașterea din Suflul Sfânt; simțea prezența Duhului în sufletul său. Iisus a rămas în Ierusalim multe zile și a învățat și a vindecat bolnavi. Oamenii de rând îi ascultau cu bucurie cuvintele și mulți au lăsat toate cele trupești și l-au urmat.