Capitolele 11 și 12 din Evanghelia Vărsătorului: ultimele lecții ale lui Elihu și Salome pentru Maria și Elisabeta

Din nou Elihu a predicat; el a spus: “Preoții indieni au devenit corupți; Brahma a fost uitat pe străzi; drepturile oamenilor au fost călcate în picioare în praf. Apoi a venit un maestru măreț, un Buddha al iluminării, care s-a îndepărtat de bogăție și de toate onorurile lumii și a găsit Tăcerea în crângurile și peșterile liniștite; și a fost binecuvântat.

El a propovăduit o evanghelie a unei vieți mai înalte și l-a învățat pe om cum să onoreze omul. Nu avea nicio doctrină a zeilor de predat; el doar îl cunoștea pe om, așa că, crezul său era dreptatea, iubirea și corectitudinea. Vă citez câteva dintre multele cuvinte utile pe care le-a rostit Buddha:

Ura este un cuvânt crud. Dacă oamenii te urăsc, tu nu te gândi la aceasta; și poți transforma ura oamenilor în iubire, îndurare și bunăvoință, căci îndurarea este la fel de mare ca toate cerurile. Și există destulă bunătate pentru toți. Cu binele nimicește răul; cu faptele generoase fă ca avariția să se rușineze; cu adevărul îndreaptă liniile strâmbe pe care le trasează eroarea, căci eroarea nu este decât adevărul denaturat, rătăcit. Iar durerea îl va urmări pe cel care vorbește sau acționează cu gânduri rele, așa cum roata urmărește piciorul celui care trage căruța.

Este mai mare omul care se învinge pe sine decât cel care ucide o mie de oameni în război.El este omul nobil care este el însuși ceea ce crede că ar trebui să fie ceilalți oameni. Întoarce-i celui care îți face rău dragostea ta cea mai pură și el va înceta să mai facă rău, căci dragostea va purifica inima celui iubit la fel de adevărat cum purifică inima celui care iubește.

Cuvintele lui Buddha sunt consemnate în cărțile sacre indiene; țineți cont de ele, căci ele fac parte din instrucțiunile Sfintei Suflări.

Țara Egiptului este țara lucrurilor secrete. Misterele veacurilor zac încuiate în templele și altarele noastre. Maeștrii din toate timpurile și din toate regiunile vin aici să învețe; iar când fiii voștri vor ajunge la maturitate, își vor termina toate studiile în școlile egiptene. Dar am spus destul. Mâine, la răsăritul soarelui, ne întâlnim din nou.

– – – –

Când a răsărit soarele de dimineață, învățătorii și elevii lor se aflau cu toții în dumbrava sacră. Salomeea a fost cea dintâi care a vorbit; ea a spus: “Iată Soarele! El manifestă puterea lui Dumnezeu care ne vorbește prin soare, lună și stele; prin munte, deal și vale; prin floare, plantă și copac. Dumnezeu cântă pentru noi prin pasăre, prin clavecin și prin glas omenesc; Ne vorbește prin vânt, prin ploaie și prin rostogolirea tunetului. De ce să nu ne plecăm și să ne închinăm la picioarele Lui?

Dumnezeu vorbește inimilor aparte; și inimile aparte trebuie să-i vorbească Lui; și aceasta este rugăciunea. Nu este rugăciune să țipi la Dumnezeu, să stai în picioare, sau să te așezi, sau să îngenunchezi și să-i spui toate păcatele oamenilor. Nu este rugăciune să îi spui Sfântului cât de mare este, cât de bun este, cât de puternic și cât de milostiv este. Dumnezeu nu este om pentru a fi cumpărat prin laudele oamenilor.

Rugăciunea este dorința arzătoare ca orice mod de viață să fie luminos, ca orice faptă să fie încununată de bine, ca orice viețuitoare să fie îndestulată prin slujirea noastră. O faptă nobilă, un cuvânt folositor este rugăciune; o rugăciune ferventă, o rugăciune eficientă. Izvorul rugăciunii este în inimă; prin gând, nu prin cuvinte, inima este dusă până la Dumnezeu, unde este binecuvântată. Atunci să ne rugăm.

Ei se rugau, dar nu s-a spus niciun cuvânt; dar în acea sfântă Tăcere fiecare inimă a fost binecuvântată. Și atunci Elihu a vorbit. El le-a spus Mariei și Elisabetei: Cuvintele noastre au fost rostite; nu trebuie să mai stați aici; chemarea a venit; calea este liberă, vă puteți întoarce în țara voastră natală. O lucrare măreață v-a fost dat să faceți; voi veți conduce mințile care vor conduce lumea.

Fiii voștri sunt puși deoparte pentru a-i conduce pe oameni la gânduri, cuvinte și fapte drepte; pentru a-i face pe oameni să cunoască păcatul; pentru a-i îndepărta de adorarea eului inferior și de toate lucrurile iluzorii și pentru a-i face conștienți de sinele care trăiește cu Christos în Dumnezeu.

În pregătirea pentru lucrarea lor, fiii voștri trebuie să meargă pe multe cărări spinoase. Vor întâlni încercări și ispite aprige, ca și ceilalți oameni; sarcinile lor nu vor fi ușoare, iar ei vor fi obosiți și vor slăbi. Vor cunoaște durerile foamei și ale setei; și fără motiv vor fi batjocoriți, întemnițați, biciuiți. Vor merge în multe țări, și vor sta la picioarele multor stăpâni, căci trebuie să învețe ca și ceilalți oameni.

Dar am spus destule. Binecuvântările celor Trei și ale celor Șapte, care stau în fața tronului, se vor odihni cu siguranță peste voi pentru totdeauna. Astfel s-au încheiat lecțiile lui Elihu și Salome. Trei ani i-au învățat pe elevii lor în dumbrava sacră, și dacă lecțiile lor ar fi toate scrise într-o carte, iată, ar fi o carte măreață; din ceea ce au spus ei avem esența.

Acum, Maria, Iosif și Elisabeta, împreună cu Iisus și vestitorul său, au pornit pe drumul lor spre casă. Nu au trecut pe la Ierusalim, căci domnea Arhelau. Au călătorit pe lângă Marea Amară și, când au ajuns pe dealurile Engedi,

s-au odihnit în casa lui Joshua, o rudă apropiată; și aici au rămas Elisabeta și Ioan. Dar Iosif, Maria și fiul lor au mers pe calea Iordanului și, după câteva zile, au ajuns la casa lor din Nazaret.