Capitolul 44 din Evanghelia Vărsătorului: Maeștrii greci ascultă un discurs despre limitările minții
Filozofia greacă era plină de adevăruri tăioase, iar Iisus dorea să studieze cu maeștrii din școlile Greciei. Astfel și-a părăsit casa din Nazaret și a traversat dealurile Carmelului, iar în port s-a îmbarcat, iar curând a ajuns în capitala Greciei.
Acum, atenienii auziseră de el ca învățător și filozof și s-au bucurat să-l aibă printre ei, ca să poată auzi cuvintele lui de adevăr. Printre stăpânii grecilor a fost unul, Apollo, care a fost numit, Apărătorul Oracolului, și recunoscut în multe țări ca un înțelept grec.
Apollo i-a deschis lui Iisus toate ușile cunoștințelor grecești, iar acesta
i-a auzit pe cei mai înțelepți maeștri vorbind. Dar Iisus le-a adus o înțelepciune mai mare decât a lor; și așa i-a învățat. Odată, aflându-se în Amfiteatru, în timp ce Apollo își ținea discursul, i-a cerut să vorbească și a spus: „Maeștri atenieni, ascultați! De-a lungul secolelor, oamenii, înțelepți în legile naturii, au căutat și au găsit locul pe care se ridică orașul vostru. Știți foarte bine că există locuri pe Pământ unde inima sa mare bate și trimite spre cer valuri eterice care se întâlnesc cu eterii de sus: unde lumina spiritului și înțelegerea strălucesc, precum stelele nopții.
Dintre toate părțile Pământului, nu există loc mai receptiv, mai cu adevărat binecuvântat de spirit, decât acolo unde se află Atena. Da, toată Grecia este binecuvântată. Niciun alt pământ nu a fost casa unor gânditori atât de măreți, așa cum descriu pergamentele voastre. Numeroși filozofi, poeți, oameni de știință și artiști s-au născut pe pământul Greciei și au fost hrăniți până la maturitate în leagănul de gândire pură a Greciei.
Nu vin aici să vorbesc despre știință, despre filozofie sau despre artă; peste acestea sunteți acum cei mai buni stăpâni ai lumii. Dar toate realizările voastre mărețe nu sunt decât niște trepte către lumi dincolo de tărâmul simțurilor; sunt umbre iluzorii plutind pe zidurile timpului. V-aș vobi, însă, despre o viața interioră, despre viața reală care nu poate trece.
În știință și filozofie nu există o forță suficient de puternică pentru a putea un suflet să se recunoască pe sine sau să comunice cu Dumnezeu. Nu aș opri curgerea marilor voastre fluxuri de gândire, dar le-aș îndrepta către canalele sufletului. Fără ajutorul suflării Spiritului, lucrarea intelectului tinde să rezolve problemele lucrurilor pe care le vedem și nimic mai mult.
Simțurile au fost rânduite să aducă în minte simple imagini ale lucrurilor care trec; nu au de-a face cu lucruri reale; ele nu înțeleg legea veșnică. Dar omul are ceva în suflet, ceva care va rupe vălul, astfel încât să poată vedea lumea lucrurilor reale. Numim acel ceva, conștiință spirit; doarme în fiecare suflet și nu poate fi trezită până când Suflarea Sfântă nu devine un oaspete binevenit.
Această Suflare Sfântă bate la ușa fiecărui suflet, dar nu poate intra până când voința omului nu deschide ușa larg. Intelectul nu are nicio putere de a folosi cheia pentru a descuia ușa; filozofia și știința s-au chinuit pentru a vedea în spatele vălului; dar au eșuat. Izvorul secret care se întrevede prin ușa întredeschisă a sufletului nu este atins de nimic altceva decât de puritatea vieții, de rugăciune și de gândul sfânt.
Întoarce-te, o, şuvoi mistic al gândului grecesc, şi amestecă-ţi apele limpezi cu potopul vieţii spirit; și atunci conștiința spiritului nu va mai dormi și omul va cunoaște atunci că Dumnezeu va binecuvânta. După ce Iisus a spus aceastea, a pășit. Învățații greci au fost uimiţi de înţelepciunea spuselor lui și au rămas fără cuvinte.