Fără rezistență nu există progres.
Nu se poate lustrui fără frecare, nici să zboare un zmeu fără vânt.

Amenințări din lume și din partea ta

Dacă ceva din noul suflet începe să strălucească într-o ființă umană, atunci există o mare bucurie. La urma urmei, o astfel de persoană a experimentat ceva dintr-o realitate superioară, cu un plan măreț și acum știe din interior că și pentru el sau ea există o perspectivă spirituală măreață.

Cu toate acestea, pentru acele ființe umane care au fost atinse într-un mod atât de special, bucuria este încă întâmplătoare și cu siguranță nu este stabilă. Căci de îndată ce o persoană (simbolizată de Elisabeta, Zaharia și Ioan), condusă de recunoașterea și perspicacitatea interioară (Maria și Iosif) dorește să lase ființa spirituală (Iisus) să se dezvolte în interiorul său, se pare că toată lumea și totul încearcă să o prevină.

Când sufletul începe să se trezească în tine, vei avea tendința naturală de a-ți împărtăși bucuria despre aceasta cu oamenii care îți sunt dragi, partenerul tău de viață, rudele și prietenii. Cu toate acestea, adesea se pare că nu sunt interesați de acest lucru și trec la subiecte de zi cu zi cât mai curând posibil.

În consecință, poți experimenta o mare singurătate și durere din cauza superficialității atât de mari. Nimeni nu pare să-și dea seama ce, după tine, contează cu adevărat în viață. Vei fi aruncat înapoi în tine însuți și așa te vei retrage pentru a te proteja:

Elisabeta nu știa că Irod a căutat să îi omoare fiul, iar ea și Ioan erau încă în Betleem; dar când a știut, l-a luat pe pruncul Ioan și s-a grăbit spre dealuri. Străjerii ucigași erau aproape; au urmărit-o cu insistență; dar ea știa peșterile secrete din toate dealurile și au alergat și s-au ascuns într-una, până când străjerii au plecat.

Într-un basm de Hans Christian Andersen, rățușca cea urâtă este hărțuită de tinerele rațe pentru că este diferită. Ea crede că este ceva în neregulă cu ea, dar nu este încă conștientă că este o lebădă în devenire. Dar de îndată ce lebada (simbolizând sufletul) a ajuns la maturitate, este liberă și rațele nu o mai deranjează.

O ființă umană trebuie să învingă destul de multe rezistențe în drumul către maturitate. Totuși, rezistențele pe drumul spre maturitatea sufletească sunt și mai mari și mai ales de altă natură. Atât personalitatea, cât și sufletul au nevoie de opoziție pentru a obține putere. Fără rezistență nu există progres. Nu se poate lustrui fără frecare, nici să zboare un zmeu fără vânt.

În societatea noastră există multe care fac dificil ca Celălalt din noi să se trezească, să fie activ și să crească. În fiecare zi atenția noastră este atrasă către lumea exterioară prin intermediul unui bombardament cu stimuli de la vedere, auz, miros, gust și sentimente. Vocea subtilă a sufletului este ușor asurzită de acești stimuli.

Există forțe care împiedică ființele umane să meargă pe calea spirituală gnostică. Pentru că totul în această lume are tendința naturală de a menține echilibrul existent.

Orice lucru care amenință acest echilibru va crea o forță contrară de opoziție. Această bază primară a existenței este cea care face ca ființele umane, plantele și animalele să se recupereze după boli și răni. Acest principiu este motivul pentru care organizațiile, sistemele sociale, culturile, sistemele solare etc., pot rămâne în existență și iată de ce este nevoie de atât de mult efort pentru a schimba situațiile existente.

Această forță de căutare a echilibrului este o forță direcționată spre interior. Când se referă la ființa umană individuală, numim această forță: egocentricitate. De îndată ce orice ființă umană alege să se retragă brusc din acea lume, el sau ea va determina inevitabil contraforțe.

În narațiunea de Crăciun, aceste contraforțe sunt denumite Regele Irod.

Acești preoți magicieni puteau citi inimile oamenilor; au citit răutatea inimii lui Irod și au știut că el a jurat să-l omoare pe nou-născutul rege. Și așa au spus secretul părinților copilului și le-au spus să fugă dincolo de rău. Și atunci preoții au plecat spre casă; nu au trecut prin Ierusalim. Și Iosif a luat noaptea pe pruncul Iisus și pe mama sa și a fugit în țara Egiptului și au locuit cu Elihu și Salome în vechea Zoan.

Nu există loc pentru noul suflet în această lume. Nu este loc în han. De fapt, tot felul de puteri ale acestei lumi caută să omoare noul suflet, tânărul Isus. Ei caută să omoare nu numai noul suflet, ci și personalitatea care deschide calea acestui suflet: Ioan. Asta arată povestea masacrului copiilor nevinovați din Evanghelia Vărsătorului.

Sarcina dată de Irod a fost dusă la îndeplinire cu cruzime; străjerii s-au întors și i-au spus povestea regelui. Ei au zis: „Știm că l-am ucis pe pruncul rege; dar pe Ioan vestitorul lui, nu l-am putut găsi. Regele s-a mâniat pe străjerii săi pentru că nu au reușit să-l ucidă pe pruncul Ioan; i-a închis în turn, în lanțuri.

În povestea despre masacrul copiilor din ordinul regelui Irod, nu doar un singur copil este ucis, ci nenumărați copii. „Masacrul copiilor” a avut loc, probabil, în noi înșine de multe ori, pentru că, chiar și povestea acestui măcel indică un proces spiritual: puterile sufletului în curs de dezvoltare sunt anihilate încă din starea de boboc de rezistența naturală la forțele exterioare.

Deci, din nou personajul Irod are o semnificație simbolică. Irod este forța esențială a rezistenței naturale pe calea spirituală. Această rezistență se află atât în interiorul, cât și în exteriorul nostru și poate apărea sub multe forme, forme și situații pe care le întâlnim, mai ales în acele momente când ne așteptăm mai puțin. Dar este și forța cu care viața interioară poate și trebuie să lupte pentru a se putea ridica într-un plan superior. Dacă viața interioară a sufletului este suficient de puternică, atunci va depăși rezistența acelui moment și va putea continua. Astfel, impedimentele se pot transforma în repere pe calea pe care trebuie să o urmăm.

Totuși, pe calea spirituală, unde ființa personalitate este discipolul sufletului, rezistența față viața interioară se exercită prin personalitate. Și aici constă marele pericol al „masacrului copiilor”. Sinele superior al omului trezește în sinele inferior dorința de a merge pe o cale spirituală, dar sinele inferior de unul singur nu simte nici cea mai mică nevoie de a face acest lucru, deoarece știe că atunci va fi ogligat să treacă în
fundal.

În narațiune, Irod îi invită chiar pe cei trei înțelepți la curtea sa. El își dorește să obțină de la ei cât mai multe informații despre regele nou-născut pentru a putea lua măsuri; fiinţa-personalitate se consideră mai presus decât puterile sufletului şi face toate eforturile pentru a-şi menţine poziţia. Evident, acest plan eșuează; înțelepții știu mai bine… Și așa au spus secretul părinților copilului și le-au spus să fugă dincolo de rău.

Iosif și Maria, capul și inima, sunt informați despre ce să facă din interior: să protejeze copilul mic și să fugă în Egipt, simbolul stării de neutralitate și tăcere al sufletului. Sufletul nu se luptă niciodată. Cel mult, sufletul se face cunoscut personalității din interior prin intermediul unor sugestii despre cum să acționeze.

Reacția naturală a personalității este să lupte cu Isus și Ioan din el. Ce voce va asculta el/ea…?
În această etapă incipientă delicată, există o singură cale de a scăpa de violența interioară și exterioară… retrăgându-ne, adică grăbindu-ne într-un loc în care amenințările sunt mult reduse. În practică, aceasta înseamnă: să te protejezi cât mai mult posibil de influențele dăunătoare și, prin urmare, să te deschizi la șoaptele Celuilalt din tine.

Iosif și Maria fug în Egipt cu copilul lor (Egiptul este și simbolul Tainelor, câmpul de forță al sufletului). Împreună cu Elisabeta și Ioan, ei au fost învățați, pregătiți în școlile de mistere ale lui Elihu și Salome. Au depășit rezistențele; Irod moare. În Zoan, Omul interior, precum și personalitatea primesc viziunea și forța de a se dedica în continuare sarcinilor lor. Acesta este marele miracol al Misterelor.