Nașterea divină nu poate fi forțată.
Puteți doar să creați condițiile pentru ca această naștere să aibă loc.

În acest semn veți cuceri

În mitul Paradisului, Adam și Eva își părăsesc locul nașterii și se mută în noua lor reședință: lumea materiei, a timpului și a spațiului. În narațiunea de Crăciun, Iosif și Maria își părăsesc reședința și pornesc spre locul lor de naștere. Călătoria pe care o fac Iosif și Maria este, prin urmare, opusă călătoriei lui Adam și a Evei. În calitate de ființă umană, ești chemat să te întorci la originea ta.

Poți începe această călătorie de întoarcere doar dacă ai intrat în starea Zaharia-Elisabeta, doar atunci când ai experimentat în profunzime cât de zadarnic este să permiți ca gândirea și dorința ta să se concentreze exclusiv pe lumea percepută cu ajutorul simțurilor.

Când, în urma nenumăratelor experiențe, vei începe să înțelegi că fericirea durabilă nu există în lumea în care trăim, atunci vei deveni, pas cu pas, personalitatea Ioan care se pregătește pentru călătoria interioară.

Purificări

Prin purificarea vieții tale de gândire (Iosif) și a orientării tale în viață (Maria), Iisus (noul suflet) se naște în tine. Numele “Iisus” înseamnă “Dumnezeu salvează” – noul suflet este conectat la spiritul Câmpului de viață inițial, iar prin intermediul sufletului, eternitatea poate coborî literalmente în lumea timpului și a spațiului.

Timp de aproape douăzeci de secole, comunitatea creștină a văzut nașterea lui Isus ca pe un eveniment minunat care a avut loc cu mult timp în urmă și departe. Această gândire despre narațiunea Crăciunului cu siguranță nu este greșită.

Creștinismul ezoteric îl vede pe Christos ca pe o forță, cea mai puternică forță din univers, o forță care s-a “născut” de fapt în inima planetei noastre Pământ la începutul erei noastre și care, de atunci, s-a extins în jurul pământului ca un câmp radiant. Christos este numit și “spiritul planetar” al Pământului.

Pământul, ca planetă, a primit nașterea luminii, inaugurând astfel o nouă fază pentru omenirea care trăiește pe Pământ.

De la nașterea Pământului în lumină, forțele câmpului superior al vieții au fost puse la dispoziția fiecărei ființe umane de pe Pământ care dorește să urmeze calea întoarcerii. El sau ea nu mai are nevoie de un preot, de un guru sau de un maestru pentru a restabili legătura cu divinul. Fiecare ființă umană în care germenul de Lumină din inimă se face simțit ca “marea nostalgie” are posibilitatea de a începe drumul de întoarcere în mod autonom și conform propriei decizii.

În acest sens, Isus a fost Mesia pe care profeții din cele mai vechi timpuri îl așteptau cu nerăbdare.

Dacă, totuși, am vedea narațiunea Crăciunului doar ca pe un eveniment istoric sau ca pe un eveniment în afara noastră, atunci nu am mai avansa pe calea spirituală. O cunoscută lege hermetică spune: cum este sus, așa este și jos; cum este în mare, așa este și în mic; cum este afară, așa este și înăuntru. Astfel, narațiunea exterioară a Crăciunului este planul unui proces cu totul interior.

O mână de ajutor întinsă

Tot ceea ce se naște din tărâmul sufletului primește protecție, ajutor și putere de la acest tărâm. Dacă alegem să mergem pe calea spirituală, există întotdeauna un ajutor disponibil. Atunci, ceea ce contează este să învățăm să înțelegem ajutorul primit prin mâna care ni se întinde.

În ce constă acest ajutor? În primul rând, există un câmp de viață al sufletelor umane care au parcurs anterior calea eliberatoare. În Evanghelia Vărsătorului, acest câmp de viață este denumit Ilie. În al doilea rând, există o forță cosmică numită “Christos” care s-a conectat cu straturile organice și atmosferice ale Pământului odată cu Misterul de pe Golgota, la scurt timp după începutul erei noastre.

Și în al treilea rând, există tradiția spirituală vie care a fost activă în realitatea fizică, materială, de exemplu sub forma școlilor de mistere.

Aceste trei forțe ajutătoare sunt strâns legate între ele și nu pot fi considerate separat. De exemplu, tradiția spirituală vie nu poate fi cu adevărat eficientă decât dacă este legată de câmpurile de radiație ale lui “Ilie” și “Christos”.

Această tradiție vie este menționată de mai multe ori la începutul Evangheliei Vărsătorului. Maria a primit o educație în legea iudaică în Templu. Iosif a fost un membru dedicat al esenienilor. Preotul Zaharia conducea slujbele din templu. Când Iisus avea patruzeci de zile, a fost consacrat de un preot în templul din Ierusalim.

Tradiția spirituală vie

Tradiția spirituală vie – transferul de cunoaștere de către inițiați precum Elihu și Salomeea – curge ca un fir de ață de-a lungul Evangheliei Vărsătorului. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că este practic imposibil să parcurgi calea spirituală de unul singur. Există prea multe forțe care se opun.

Forța lui Christos permite ființei umane să se conecteze la viața superioară în mod individual, pe baza nucleului de suflet trezit din inimă. Ne putem dezvolta propria forță spirituală până la un anumit nivel, dar în curând ajungem inevitabil la o anumită limită.

Forțele noului suflet sunt total necunoscute conștiinței Eu și vor fi experimentate ca forțe amenințătoare, mai puternice decât propria persoană. Sistemul natural de apărare al omului va acționa pentru a neutraliza aceste forțe străine, în mod conștient sau inconștient, la fel cum face atunci când pătrund în organism virusuri sau bacterii patogene.

Dar când, prin încercare și eroare, ființa umană care se străduiește spiritual reușește să asculte în continuare vocea sufletului, atunci se dezvoltă o pace interioară și o certitudine. Prin urmare, pe calea spirituală avem nevoie nu numai de cunoaștere, ci și de putere. La nașterea sa, Isus a primit trei forțe fundamentale: puterea, înțelepciunea și iubirea.

Forța este eliberată în cadrul unei tradiții spirituale vii, de oameni dedicați care lucrează la toate nivelurile de dezvoltare. Tradiția înseamnă literal „a transfera”. Ceea ce se înțelege aici este transferul din generație în generație și de la persoană la persoană.

La fel ca în călătoriile obișnuite, pe calea spirituală vor apărea multe obstacole și situații amenințătoare. Dacă cineva merge pe calea spirituală într-o tradiție vie autentică, acele pericole pot fi mai ușor recunoscute și neutralizate.

Simeon (însemnând „ascultător”) în templul Ierusalimului nu numai că a ascultat cu atenție învățăturile tradiției sale, dar și-a ascultat și vocea interioară, glasul tăcerii. El a pus în practică învăţăturile; pentru că, după cum spune textul, era un evreu evlavios. Era evlavioasă și bătrâna văduvă care zi și noapte se închina lui Dumnezeu în templu. În Evanghelia după Luca ea este numită Anna (însemnând „har”).

Plinătatea experienței și noul semn

Se spune că Anna are 84 de ani, adică a trecut de 12 cicluri de 7 ani, sau 7 cicluri de 12 ani. Deci numărul 84 exprimă o plenitudine. Așa cum a fost cazul Elisabetei, vârsta înaintată a Annei se referă la o plinătate de experiență și, de asemenea, la maturitate în sens spiritual.

Lumina lui Christos nu s-a manifestat doar în câmpul pământesc și într-o tradiție spirituală vie deplin dezvoltată sub forma unei școli de mistere, ci mai presus de toate trebuie revelată în interiorul omului însuși: aceasta este adevărata misiune a creștinismului pentru aceast timp.

„… Iată, acest copil va aduce o sabie asupra poporului meu, asupra lui Israel și asupra întregii lumi; dar el va sparge sabia și atunci neamurile nu vor mai învăța războiul. Văd crucea stăpânului pe fruntea acestui copil și el va birui prin acest semn.”

O sabie are forma unei cruci și poate avea mai multe semnificații simbolice. Desigur, există sabia ca simbol al luptei, nu doar al luptei exterioare, ci și al luptei interioare. Odată ce un suflet nou se naște într-o ființă umană și devine activ, inevitabil apare un conflict interior.

Sabia reprezintă, de asemenea, puterea și discernământul pur. Noul suflet dezvăluie conștiinței umane nu doar oportunitățile, ci și obstacolele din calea lui.

Schimbarea interioară

Prin cădere și, mai ales, ridicându-ne din nou, trebuie să învățăm să ne ocupăm atât de eternul, cât și de temporalul din noi înșine. Acesta este procesul de mers pe calea interioară; este cea mai înaltă formă de spiritualitate, cea mai înaltă formă de yoga.

Eternul și temporarul, ceresc și pământesc, sunt diametral opuse. Astfel, o cruce este sădită în noi, crucea vieții superioare care a străpuns în viața noastră obișnuită. Dacă în această situație suntem dispuși să ne conformăm lecțiilor sufletului, vom sparge sabia, drept urmare „neamurile nu vor mai învăța războiul”.

Simeon vede crucea maestrului pe fruntea tânărului Iisus. Latura verticală a crucii simbolizează forțele care curg din noul câmp al vieții, forțe care pot transforma ființa umană aflată pe cale după sugestiile sufletului. Ulterior, el sau ea va putea radia aceste forțe în lume, așa cum este simbolizat de latura orizontală a crucii. În acest fel, ființa umană își poartă propria cruce.

Când noul suflet se naște în inimă și i se acordă suficientă atenție, atunci „semnul frunții” va începe să strălucească. Această radiație specială din semnul Fiului omului de pe frunte este dovada că noul suflet este activ nu numai în inimă, ci și în cap. Prin acest semn, omul va cuceri și va duce Calea la bun sfârșit.

Când se naște noul suflet, poate apărea tendința de a zăbovi aici, deoarece este un sentiment atât de special. Cu toate acestea, nașterea sufletului este doar începutul căii spirituale. Prin urmare, în capitolul al patrulea din Evanghelia Vărsătorului ni se oferă sfatul:„Femeie bună, stai; ai grijă la ceea ce faci; să nu te închini omului; aceasta este idolatrie. Acest copil este om, fiul omului și vrednic de toată lauda. Îl vei adora și te vei închina lui Dumnezeu; numai Lui îi vei sluji.”