În cele două explorări anterioare, am încercat să arătăm că ființa umană este de fapt un sistem întreg, o lume în miniatură, pe care o numim microcosmos. După cum am explicat, această lume în miniatură are propriul ei firmament microcosmic – ființa aurică – și propriul pământ microcosmic – personalitatea. Deci, eul vostru – personalitatea – este muritor, un vehicul temporar care este înlocuit cu unul nou de fiecare dată când microcosmosul intră într-o nouă încarnare în materie. 

Până acum însă, v-am oferit doar o viziune oarecum simplificată asupra microcosmosului. În realitate, acest sistem de viață este mult mai complex. Cu toate acestea, sperăm că veți fi înțeles idee principală, pe care am încercat să v-o conturăm și anume că, personalitatea pământească nu este independentă, ci foarte mult sub influența: 

• ființei aurice, 

• microcosmosului, 

• factorilor ereditari. 

Astfel, am ajuns la concluzia că: 

• întemniţarea noastră este cauzată de automenţinerea eului; 

• întemniţarea noastră înseamnă închisoare și pentru microcosmos; 

• microcosmosul poate fi eliberat doar printr-un proces pe care Pavel l-a numit „a muri zilnic”. 

„Moartea zilnică” este procesul prin care tendințele noastre pământești, egocentrice, sunt neutralizate. Acest lucru nu poate fi realizat într-un mod experimental. Neutralizarea eului devine posibilă numai dacă această nevoie se naște în interior. 

În acest proces, personalitatea este indispensabilă, iar corpul are un rol important de jucat. Aceasta nu înseamnă că acest corp fizic este spiritualizat sau înviat în câmpul vieții divine, ci că organele sale au o sarcină de îndeplinit în slujba unui proces spiritual. Niciun singur organ în corpul uman nu funcționează doar la nivel biologic. Creierul, de exemplu, face posibilă gândirea; inima este sediul sentimentelor. Și există și alte funcții ascunse. Biblia vorbește, de exemplu, despre „încercarea frâielor” (rinichi) și „examinarea ficatului”. 

De fapt, există multe organe care contribuie la modificările necesare reînnoirii microcosmosului, inclusiv ficatul, rinichii și sternul, timusul, glandele pineală și pituitară și sistemul endocrin în ansamblu, sistemul nervos și sângele. 

De aceea, Școala Rozacrucii de Aur vorbește adesea despre „sanctuarul inimii”, „sanctuarul capului” și „sanctuarul bazinului”, pentru a atrage atenția asupra funcțiilor spirituale ale acestor trei părți ale corpului. Dacă, având în vedere această idee, vei citi ce are de spus Noul Testament despre „purificarea templului” sau „vechiul templu care trebuie demolat în trei zile”, vei vedea cum aceste versete privesc dezvoltarea sufletului nou și rolul jucat de corpul fizic. 

Pentru moment, am dori doar să spunem ceva despre sânge, care are mult mai mult decât o funcție biologică. În Învățăturile Universale se menționează că „sângele este sufletul”, iar în Școala Spirituală sângele este văzut ca o combinație a următoarelor aspecte sufletești: 

– substanța biologică, fluidă, cu plasma sanguină ca aspect purtător de suflet, 

– lichidul nervos, 

– focul șarpelui, aspectul mai subtil al sistemului cefalorahidian. 

Cunoașterea faptului că sângele are funcții multiple este implicată în multe expresii cotidiene, cum ar fi: „vocea sângelui”, „este în sânge”, „păstrați sângele pur”, „sânge rău” și așa mai departe. Toate aceste expresii indică faptul că sângele joacă mai mult decât un rol biologic în viața umană. 

Am dori acum să luăm în considerare microcosmosul și personalitatea dintr-un alt unghi, astfel încât să puteți înțelege mai clar sarcina personalității. Chiar dacă microcosmosul a degenerat și nu mai poate locui în câmpul divin al creației, nucleul său, atomul primordial, rămâne mereu legat de divin. Deci, atomul primordial conține încă întregul plan divin pentru dezvoltarea microcosmosului. În acest sens, este la fel ca o sămânță, în care sunt ascunse toate instrucțiunile pentru dezvoltarea viitoarei plante. 

Așa cum o sămânță are nevoie de condițiile externe potrivite înainte de a putea germina, la fel are și atomul primordial. Acesta este motivul pentru care radiațiile sale caută întotdeauna să facă din personalitate un vehicul care poate juca un rol în această dezvoltare divină. Dar, dacă personalitatea este incapabilă sau nu dorește să-și accepte sarcina, atunci ființa aurică reacționează. Înregistrează fiecare acțiune care este contrară planului divin și reflectă aceste acțiuni înapoi în personalitatea în care locuiește. Și întrucât ființa aurică nu se dizolvă atunci când personalitatea moare, în ea se acumulează toate rezistențele personalităților succesive. De unde dificultățile și problemele tale. 

De ce viața este adesea atât de grea, dureroasă și amară? Pentru că toate acele personalități care te-au precedat în microcosmosul tău nu au răspuns atomului primordial în mod corect. Dar, toate acele experiențe amare au și partea lor bună, pentru că, în cele din urmă, te obligă să-ți reconsideri abordarea vieții. Și predecesorii tăi trebuie să fi făcut aceasta, iar rezultatul este nașterea unei anumite înțelegeri, ca distilare a tuturor acestor experiențe. Această perspectivă este inteligența ta. Este partea pozitivă a moștenirii lăsate în urmă pentru tine de nenumăratele încarnări din microcosmosul tău. Și o poți avea la dispoziție pentru îndeplinirea sarcinii tale. 

Despre ce sarcină este vorba? Sarcina ta este să creezi condițiile potrivite în viața ta pentru ca adevărata Ființă Umană să crească și să se dezvolte, în armonie cu planul divin latent din atomul primordial. 

Trebuie să deschizi calea Celuilalt din tine! Instrucțiunile care ajung la tine prin radiațiile atomului primordial trebuie urmate și nu oprite de o conștiință egocentrică. 

Am dori acum să discutăm cu tine punctul de vedere al Școlii Spirituale cu privire la două idei comune despre ceea ce se întâmplă cu personalitatea egocentrică după moarte. Potrivit primei idei, după moarte persoana merge în patria sa eternă. Potrivit celei de-a doua, persoana se întrupează de câte ori este necesar, pentru ca ea să devină perfectă și divină prin evoluție. 

Școala Rozacrucii de Aur arată că ambele idei se bazează pe o eroare – presupunerea că personalitatea continuă să existe la nesfârșit după moarte. Cu toate acestea, am explicat deja ce se întâmplă cu adevărat. Corpul material și o parte a corpului eteric se descompune la moarte, în timp ce aspectele mai subtile ale corpului eteric, corpul astral și corpul mental rămân în microcosmos pentru o perioadă mai lungă. După o scurtă ședere într-o regiune tranzitorie, o sferă de purificare, ele intră în planul astral cel mai bine adaptat conștiinței celui care a murit. Folclorul vorbește despre rai sau iad. Dar și această ședere este temporară. Părțile rămase ale personalității trebuie în cele din urmă să se dizolve complet până când nu mai rămâne nimic, decât o distilare a experienței acelei vieți, înregistrată în lipika. 

Odată ce microcosmosul a fost golit în acest fel, forțele karmei fac ca un nou vehicul de personalitate muritor să fie atras în el. Ființa aurică este atrasă de viitorii părinți, iar copilul lor este conectat la moștenirea microcosmosului – karma – care este înscrisă în lipika. Copilul este, de asemenea, afectat de moștenirea genetică și karmică a părinților și strămoșilor săi. În acest fel, începe o nouă viață pământească, legată de trecut. A început o nouă rotație a roții nașterii și morții, un nou ciclu de la leagăn la mormânt. În mod clar, nu personalitatea se reîncarnează, ci microcosmosul încarnează, adică în el ia naștere o nouă personalitate, alta decât cea anterioară. 

De asemenea, ar trebui să fie clar din ceea ce am spus, că personalitatea nu se întoarce la Dumnezeu după moarte și nici nu intră în viața veșnică. Deși șederea în lumea de dincolo poate fi mai scurtă sau mai lungă, în cele din urmă este doar temporară. 

Numai dacă personalitatea muritoare începe să răspundă pozitiv la radiațiile atomului primordial, acest mers circular al nașterii și morții poate fi întrerupt. Dar, personalitatea muritoare poate răspunde pozitiv doar dacă sistemul său de vehicule este complet. De aceea, bazele renașterii adevăratei Ființe Umane nu pot fi puse decât în materie, în timp ce o personalitate muritoare completă se află încarnată în microcosmos. Și din moment ce personalitatea cvadruplă este atât de degenerată și deteriorată din cauza karmei și condiționării sale, ea trebuie mai întâi să fie purificată și curățată, înainte de a-și putea juca rolul corespunzător în procesul renașterii. De aceea, schimbarea fundamentală explicată în precedenta noastră explorare trebuie să fie primul pas pe drumul către reînnoire. 

Pentru a recapitula, am dori doar să enumerăm ideile pe care le-am prezentat până acum: 

1. Personalitatea care locuiește acum în microcosmosul tău a fost precedată de o serie întreagă de alte personalități. Sunteți cel de-al …. locuitor al acestei lumi în miniatură. 

2. Efectele karmice ale tuturor acțiunilor și reacțiilor locuitorilor anteriori ai microcosmosului sunt înregistrate în ființa aurică. Dacă oricare dintre aceste acțiuni și reacții au fost în armonie cu planul divin atunci, personalitățile 

următoare vor beneficia de acest fapt. Dacă vreuna dintre ele s-a împotrivit planului divin, locuitorii următori vor suferi în consecință. 

3. În acest fel, și tu creezi condițiile în care succesorul tău trebuie să trăiască, cu excepția cazului în care îți înțelegi sarcina și pregătești calea pentru Celălalt din tine. 

Cât de des trebuie să încarneze un microcosmos? Cât de mare trebuie să devină necazul, întunericul, în sistemul uman căzut? Ciclul continuă să se repete până când, împovărat de această suferință și întuneric, personalitatea începe să realizeze că nu se găsește o eliberare adevărată în câmpul pământesc al vieții. Atunci omul va înceta să mai încerce să transforme acest Pământ într-un loc în care să locuiască adevărata Ființă Umană. El nu va mai căuta să-și satisfacă dorința interioară profundă pentru viața divină, perfectă, cu lucrurile acestei lumi pieritoare. Va lua decizia de a se încredința în mod conștient planului divin, permițând ca procesul de schimbare fundamentală să aibă loc în el. 

În cartea sa, Omul Nou care vine, Jan van Rijckenborgh spune următoarele : 

„Cel care încă nu posedă acest sine și conștiința de percepere a lumii își va continua eforturile pentru a obține împlinirea dorințelor sale la nivel orizontal. El își va continua eforturile după plăcerile pământești și va căuta ceea ce se numește „cele mai bune daruri ale pământului”. El se va bucura de presupusele posesii și se va simți profund rănit când acestea dispar ca un miraj. Această goană și această dezamăgire vor veni și pleaca de multe ori, îl vor ține pe om extrem de ocupat mulți ani, poate chiar pentru multe vieți, până când, din cauza experiențelor dureroase continue, realitatea adevăratei cunoașteri a naturii va răsări în sfârșit în el. Atunci, căutătorul și truditorul nu mai citează, ci experimentează adevărul cuvintelor Predicatorului: „Totul este deșertăciune și vânare de vânt”. Totul aici este înșelăciune, o fantomă, o amăgire. Mai mult, tot ceea ce aduce aceasta este durere și tragedie incomensurabilă. De aceea, spune el: „Îmi voi opri toate eforturile la nivel orizontal, precum și cele de la nivelul gândirii, simțirii, voinței și acțiunii, și îmi voi întoarce privirea către înalt, de unde îmi vine ajutorul.” 

Atunci vei fi atins de puterea radiației magnetice a Gnozei. În această lumină, viața și moartea capătă în sfârșit o semnificație eliberatoare. Prin procesul de întoarcere fundamentală, este posibilă eliberarea sufletului.