23/02/2023

Start: 7:00 pm
End: 8:30 pm

Calea spre Sinele Divin

Oceanul fără limite , Sutrele realizării Sinelui, Astavakra Gita

« Sunt oceanul nelimitat al conștiintei pure,
Vântul suflă și conduce corabia lumii cum vrea el.
Dar Eu nu sunt zguduit.
Sunt adâncimea fără limite în care valurile tuturor lumilor se ridică și cad,
Dar Eu nu mă ridic și cad.
Sunt infinita adâncime în care toate lumile apar.
Sunt în spatele oricărei forme, nemișcat în eternitate.
Ce minunat!
Sunt chiar conștiința însăși. Nimic mai puțin.
Întreaga lume este un spectacol magic,
Dar în mine nu e nimic de acceptat și nimic de respins. »

Sinele a fost de multe ori comparat cu un ocean fără margini, în care apar valurile diferențierii, care produc lumi, datorită vântului minții agitate. Acesta creează toate formele, conducând conștiința pură spre manifestare. În oceanul fără margini, valurile sufletelor individuale ale diferitelor personalități, ale diferitelor ego-uri ale fințelor umane se ridică, se luptă unele cu altele, se joacă pentru un timp si apoi dispar, fiecare în funcție de natura sa. Tot așa, se luptă unele cu alte și dispar ideile minții noastre. În momentul în care nu ne mai identificăm cu mintea, aceasta se liniștește total și oceanul fără de sfârșit devine calm, precum un lac liniștit. Toate formele, valurile, sunt în esență tot apă, adică au tot natura Sinelui și în ultimă instanță vor reveni tot în Sine. Când ignoranța este distrusă și karma care ne leagă de această lume este distrusă și în acel moment nu ne mai identificăm cu lumea, cu luptele noastre realizăm că suntem Oceanul nemărginit al Sinelui Divin.

Vă invităm să descoperim împreună calea spre Sinele Divin, să găsim în noi calea pentru a fi una cu conștiința pură.

Join Zoom Meeting
https://us02web.zoom.us/j/81031845992?pwd=R09Na1FPa1o1eVRYcXl3M21iTGVuZz09

Meeting ID: 810 3184 5992
Passcode: 220123