Fratenitatea din SHAMBALA – Jan van Rijckenborgh Catharose de Petri

lei10 lei

Cartea noastră despre Fraternitatea din Shambala conţine textele prelegerilor ce s-au ţinut cu mai multă vreme în urmă, în templul Rozacrucii din Haarlem, Olanda. Întrucât aici este vorba despre mesajul Fraternităţii, adresat tuturor elevilor Şcolii, am păstrat şi în această publicaţie, pe cât posibil, forma de exprimare directă către auditoriu. Acest mesaj este adresat acum către aceia care, în număr mare, caută adevărul. Sperăm şi ne rugăm ca inimile să se dovedească receptive şi că acest mesaj va crea ecoul necesar. Fraternitatea din Shambala 2021 (click pentru descărcare)

SKU: Nu se aplică Categorie:

Descriere

Shambala este acel misterios centru ascuns în deșertul Gobi, de unde pleacă – spune tradiția – impulsurile care stimulează umanitatea la a regăsi originea sa, lumea Omului – Microcosmos perfect. Dar cum să deschidem cele șapte pasaje secrete către Shambala?

Nici exercițiu, nici călătorie astrală, nici tehnica ocultă nu vor putea vreodată să descopere aceste pasaje care conduc, în creierul uman, spre minunatul pineal, sediul conștiinței universale.

A pătrunde în Shambala înseamnă a reorienta în totalitate misteriosul sanctuar al capului către marele Scop, adevărata Regalitate a omului, pentru a restabili, cu ajutorul luminii septuple, care provine din suflet, legătura cu cele șapte aspecte ale „Pământului Sfânt”, domeniul său de viață originară.

Informații suplimentare

Autor

Catharose de Petri

Optiuni

Cumpără cartea, Descarcă gratuit fișier PDF

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Fratenitatea din SHAMBALA – Jan van Rijckenborgh Catharose de Petri”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *