Mergi la conţinutul principal

Scopul Rozacrucii

Dintre toate creaturile de pe pământ, numai omul este o fiinţă duală:
corpul său și conștiința sa fac parte din această natură, au fost născute aici, așadar sunt muritoare; microcosmosul său, însă, este nemuritor, este din „clanul lui Dumnezeu” dar nu are o conexiune la spiritul divin pentru că s-a retras în totalitate de la acesta din cauza căderii, cu excepția unei mici „scântei” atomice, scânteia de spirit.

 Care este scopul vieții?scopul

 În om se întâlnesc două lumi care sunt în principiu străine una  fată de cealaltă. Acestea s-au conectat între ele, oarecum provizoriu, în baza unui plan de salvare. Viața omului are loc în mijlocul conflictului dureros și revelator al acestor două lumi. Suntem îndemnați înspre fericirea și bunăstarea pentru care am fost original destinați, de către un instinct inconștient care poate fi explicat numai de originea divină din trecut. Tânjim după libertate, egalitate și dreptate și încercăm să creăm acest Paradis mult visat în cadrul acestei lumi tranșante, cu fiecare aspirație a personalității.  
 Pe de altă parte, sinele își trăiește viața egoist, insistând constant în încercarea de autojustificare, străduindu-se să cadă mereu în picioare, menținându-se pe câmpul de bătălie al vieții cotidiene.  Astfel omul adună experienţă prin durere și suferință, câștigă conștiință prin experiență și ajunge să își cunoască limitele personalității sale prin această conștiință. El contemplă scopul vieții și începe să caute.

 Care este scopul nostru?

 Așa se face că ființa microcosmică este înlănțuită de legile nașterii și morții, cauzei și efectului și așa va rămâne până când o personalitate suficient de conștientă se naște în microcosmos, datorită bogăției de experiențe adunate din repetatele încarnări, făcând posibilă înțelegerea motivului pentru care omul este legat de materie și astfel devine capabilă să dezlege aceste legături. În această situaţie, însă el nu va înțelege motivul în sine al captivității sale. Forța vitală orientată către glorificare de sine și către personalitatea auto-conservatoare creată din aceasta trebuiesc cucerite și predate pentru ca ființa sufletească vie să ocupe din nou locul pe care îl merită. Așadar scopul irevocabil al vieții omului în această natură este recrearea omului divin original.  

 Trecerea de la lumesc la divin – transfigurarea

 Scopul vieții este eliberarea prin transfigurare; asta înseamnă ascensiunea înspre absolut, înspre Dumnezeu. Totuși, ego-ul nostru constrânge nivelul întregirii la propriile sale limitări. Dacă absolutul este scopul asta înseamnă că, teoretic, toată lumea este capabilă să acceadă înspre absolut. Singura condiție este: pierderea sinelui în totalitate și necondiționat.

  Efortul

Aşadar ne aflăm la un prag, într-un punct sensibil, fără o cale de ieşire, în care nu există cale de întoarcere. Acesta este nadirul citat adesea din scripturile gnostice, punctul zero. Totuşi, datoria naturii omului în această lume este de a se retrage din acest punct şi de a încerca să îl evite. De ce? Pentru că acest „punct mort” este literalmente mort pentru ego, un loc fără spaţiu şi timp, unde nu este nicio cale de evoluţie în sensul dialectic, lumesc. Aceasta este poarta către eternitate. În acest punct, unde sinele rămâne împotmolit alături de toate abilităţile, imaginaţiile şi activităţile sale, „întoarcerea la un nou început” se realizează.
Obiectivul despre care vorbim aici şi acum nu este o proiecţie a unei opţiuni teoretice din viitor. Trebuie doar să aveţi voinţă şi puteţi păşi aproape de acest punct misterios în orice moment al vieţii dumneavoastră, pierzându-vă sinele astfel încât „punctul fără întoarcere” poate deveni un nou început!

Trei reguli

În acest punct există trei reguli de respectat.
Acestea sunt:

1.    Legea desăvârşirii

2.    Legea evoluţiei

3.    Legea fraternităţii

Legea desăvârşirii este baza. Desăvârşirea şi perfecţiunea sunt acolo unde nu există sine. Desăvârşirea se află în punctul orb al sinelui. Aceasta devine activă prin atingerea atomului-scânteie-de-spirit şi se îndeplineşte în fiul desăvârşirii, născut din Tatăl, ca lege a Noului Legământ, care deţine mărturie despre noul intelect, noua emoţie şi noua acţiune. Aceasta este naşterea noului suflet în roza inimii, acel „Ex Deo nascimur”, care este „însufleţit de spiritul lui Dumnezeu”.

Pierderea sinelui, astfel  reînnoindu-se şi devenind complet, este singurul lucru care contează. Desăvârşirea rezidă numai în punctul zero, unde unificarea este legea. Legea unităţii prinde viaţă când se detaşează de sine, de individ. Un nou circuit de conştiinţă îl va ridica, astfel, pe om în noua viaţă. Acesta nu este un viitor, nu este o utopie ci o realitate binevenită, dar numai dacă, în mod consecvent, vă predaţi căutarea dialectică, vă goliţi în interior şi faceţi loc cu adevărat noii realităţi.

Dar asta nu e tot: Legea desăvârşirii manifestată prin predarea sinelui este urmată de legea evoluţiei. Pentru ca perfecţiunea Tatălui să curgă în lume, candidatul trebuie să se dedice: „Daţi şi vi se va da!”. Aceasta este formula magică a înnoirii crescătoare. Nimic nu este mai eficient şi mai benefic pe calea eliberării decât predarea totală. Stând în desăvârşire, ca fii ai lui Dumnezeu, suntem din ce în ce mai acaparaţi de perspectivele universale şi nemăsurate ale eliberării. Flăcările cuprinzătoare ale auto-predării pătrund întreaga fiinţă umană, arzând-o din interior. Acesta este sacrificiul focului, al sacrificiului de sine: acel „In Jesu morimur!” – „declinul în Iisus”.

Legea fraternităţii, legea iubirii poate deveni perfect activă doar dacă acest sacrificiu de sine a devenit cu adevărat un serviciu activ în viaţa de zi cu zi, dar nu mai devreme! Numai moartea Christică a elevului îl poate face vrednic de a primi iubirea lui Dumnezeu în sensul auto-creării, de altfel imposibil de primit mai devreme! Numai moartea sinelui îl va ridica la viaţă: „Per Spiritum Sanctum reviviscimus!” – „renaşterea prin Spiritul lui Dumnezeu!”

Şcoala Internațională a Rozacrucii de Aur vă invită să îndepliniţi acest greu şi minunat proces.